the-amazing-spider-man2Screw you Marc Webb! Screw you Alex Kurtzman, Roberto Orci și restul scenariștilor! Screw you Sony și toți cei care ați lucrat la acest film! Screw you pentru că nu ați avut coloană vertebrală în ceea ce privește continuarea seriei și v-ați luat după toate vocile care au vociferat în stânga și în dreapta după prima parte pentru faptul că Harry Osborn și Norman Osborn nu sunt incluși în noua poveste.

Poftim dezastru de film cu cele mai iubite personaje din universul Spider-Man și poftim și încă cel puțin două continuări care par la prima vedere la fel de dezastruoase ca această parte. Dar mai contează când universul Spider-Man se va baza pe Industria Oscorp și pe numele Osborn ?!

Pe scurt, plot-ul filmului sună cam așa: la un an de la evenimentele din prima parte, Andrew Garfield se împarte între obligațiile pe care le are Peter Parker și cele ale lui Spider-Man. Odată cu venirea în oraș a prietenului său Harry Osborn, dar și odată cu apariția lui Electro, el va duce o nouă luptă pentru a salva atât orașul cât și pe ființele dragi lui.

A fost o întreagă nebunie legată de update-ul cinematografelor odată cu lansarea Hobbit-ului în 48 fps (bineînțeles că nebunia va fi și mai mare atunci când se va lansa Avatar 2). Mai în glumă, mai în serios, după vizionarea primului trailer al filmului am crezut că va fi nevoie de un nou update al cinematografelor din cauza secvenței cu bătălia dintre Spider-Man și Electro care părea a face parte mai degrabă dintr-un joc video cu o grafică de invidiat până și de cei mai mari producători în domeniu și nicidecum o secvență dintr-un film, fie el și unu bazat din plin pe efecte speciale. Slavă Domnului, nu a fost nevoie de niciun update, iar ceea ce părea în trailer a fi o bătălie pe cinste a fost de fapt o mare minciună. Păstrând limbajul jocurilor video, Spidey vs. Electro nu a fost next level așa cum se anunța, ba mai mult, nici măcar nu se întinde pe mai multe etape ci se termină într-un singur nivel.

Marc Webb nu a știut să profite de oportunitățile pe care și le-a deschis odată cu prima parte și nici nu a știut cum să transforme elementele care au dat culoare primului în ceva și mai intens. Nu mai avem parte de o coloană sonoră excelentă ci de o durere de urechi (și asta avându-l pe Hans Zimmer drept compozitor), nu mai avem parte de un umor foarte bun ci de unul extrem de slab (Spidey are o singură fază amuzană, iar Jamie Foxx enervează odată cu trecerea timpului prin repetarea frazelor care se doresc a fi haioase), tensiunea nu-și mai face simțită prezența (cineva de lângă mine se plictisise și își verifica tot mai des telefonul), 3D-ul este aproape inexistent (vizibil doar în două sau trei cadre), fazele de acțiune nu mai au loc noaptea ci au fost trecute la lumina zile pierzându-și farmecul și intensitatea (o inspirație foarte proastă din punctul meu de vedere), iar relația Gwen-Peter este puțin mai slab profilată.

Ce-i drept, harababura care se găsește în film a fost prezentă și în faza de producție: uite villain-ul nu e villain-ul, un nou răufăcător va apărea în Amazing Spider-Man 2, Mary Jane vafi în partea a 2-a a filmului, Mary Jane nu va fi în partea a 2-a a filmului, filmările s-au încheiat dar încă se filmează pentru a înlocui scenele deja filmate cu Mary Jane ș.a. La toate aceste lucruri pozitive a mai contribuit și Andrew Garfield care, de când a preluat rolul Peter Parker, a făcut o serie de declarații prin care dorea ba un Spider-Man gay, ba un Spider-Man negru, ba unul adult, ba Peter Parker să nu mai fie Spider-Man ci Miles Morales…în fine. Please, shut up and just play your role!

Emma-Stone-as-Gwen-Stacy-in-Amazing-Spider-Man-2

Cei trei villaini (pentru că până la urmă au fost trei) sunt de tot râsul…sau de tot plânsul. Niciunul dintre ei nu prezintă celebrul costum cunoscut de fanii din întreaga lume fie din benzile desenate fie din desenele animate. Versiunea albastră a lui Electro se dovedește total neinspirată, mai ales la nivel vizual (deși acesta a fost principalul motiv pentru care producătorii l-au adus pe ecrane în forma lui evoluată). Cu siguranță prima versiune a lui (costum galben-verde) ar fi fost mult mai interesantă. Green Goblin arată a orice culoare mai puțin a verde nu. În rest, nici nu se compară costumul purtat de James Franco cu cel purtat de Dane DeHaan. Iar Rhino … ultima dată când verificasem arăta așa în benzile desenate, nicidecum astfel. În plus, costumul lui nu era prevăzut cu lansatoare de rachete și un întreg arsenal capabil de a porni un război mondial. Apoi, una dintre cele mai interesante și cele mai palpitante momente ale unui răufăcător o reprezintă transformarea lui. Deși filmul beneficiază de trei eroi negativi, spectatorul asistă doar la o singură transformare. Ceilalți doi se transformă în villaini fără prea multe explicații.

Nu neapărat în ultimul rand, un moment crucial al unui  villain o reprezintă dezlănțuirea furiei și provocarea unui adevărat haos. Jamie Foxx este unul dintre cei mai slabi bad guys care au apărut vreodată pe ecrane, așa că dezlănțuirea sa este aproape nesemnificativă. Tipul lui de răufăcător poate fi ușor stopat prin rostirea numelui său, prin simple scuze, prin acordarea de atenție. (Of, of… și când mă gândeam că maximul de penibil a fost atins de Mandarinul din Iron Man 3). Green Goblin și Rhino sunt și ei niște simple personaje în film, fără să aducă ceva memorabil, cu precizarea că totuși unul dintre ei este implicat în moartea unui personaj important din film.

Având în vedere cele de mai sus, Spidey nu are o sarcină prea grea în anihilarea lor. Fără a ne oferi vreo emoție în ceea ce privește siguranța lui, Peter înlătură dușman după dușman, și în nici zece minute echilibrul orașului este din nou restabilit.

Ca idee generală, cu toate că ține destul de mult (aproape 2 ore și 15 minute) nu oferă nimic interesant..sau aproape nimic interesant. Personajele noi le sufocă pe cele vechi (mătușa May apare extrem de puțin în film), se pune mult prea mult accentul pe anumite personaje secundare care, teoretic, nu ar trebui să aibă vreo treabă cu o nouă continuare, nu se dezvoltă relațiile dintre Peter – Gwen și restul personajelor, iar în final lasă impresia că s-a încercat să se facă atât de multe lucruri încât, în realitate, s-a realizat extrem de puțin.

Special am lăsat pe final singurul lucru bun al filmului, și anume Emma Stone. Cam toate recenziile pe care le-am citit au lăudat prestația actriței, iar review-ul de față nu poate face o notă discordantă. Emma Stone și al ei personaj Gwen Stacy este singurul lucru care mai salvează filmul, iar scenele dintre ea și Andrew sunt extrem de reușite. Am mai spus-o și în prima parte, dar simt nevoia să mai repet și acum: excepțională chimia dintre cei doi, mult peste cuplul Kirsten Dunst – Tobey Maguire.

Concluzie: Marc Webb înmormântează, la propriu și la figurat, o franciză care avea un potențial enorm și o nouă personalitate, și, cel mai probabil, o va lua de la capăt cu o nouă concepție asupra personajelor vechi și noi.

Verdict:

a6df0-5252c5stickynotes1Trailer:

Official Site: http://www.theamazingspiderman.com

Sites: IMDb  Rotten Tomatoes  Metacritic  Cinemagia  CinemaRX