predestination-170038lAflat în circuitul unor festivaluri de film mai mult sau mai puțin importante, cu trecere la marele ecran doar pe continentul din care provine (Australia) și prin câteva țări din Asia de Sud-Est, cu doar 22 de review-uri pe Rotten Tomatoes până acum, cu o lansare în USA de tip limited abia în ianuarie 2015 și fără șanse de a fi lansat prin cinematografele noastre, Predestination se bucură de o mare popularitate în mediul online. Motivul ? În timpul vizionării îți transmite un mesaj subliminal prin care îți spune că-i un film tare și că trebuie să-l recomanzi la 10 prieteni în următoarele 24 de ore ca să nu ți se întâmple lucruri nasoale ție și familiei tale în următorii 80 de ani. 🙂

Lăsând gluma la o parte, Predestination face parte din categoria aia de filme care au un subiect atrăgător, un fir narativ destul de încurcat pentru a te ține concentrat 110% la ceea ce se petrece, și un final care să-ți dea un croșeu în plexul solar. Altfel spus, este ceea ce caută orice om care scrie pe google „thrillere psihologice” cu gâdul la filme gen Fight Club, Identity, The Butterfly Effect, Shutter Island, The I Inside ș.a.m.d. , exemple date pur și simplu la întâmplare.

Călătoria în timp, pentru că ea este pionul principal, este un subiect folosit până la saturație, iar relațiile de tip cauză-efect nu mai pot impresiona într-un film în ziua de azi așa cum probabil o făceau cele din Back to the Future prin anii ’80. Cu toate astea, The Spierig Brothers (Peter și Michael), cei care au mai realizat până acum doar două filme, actionhorrorurile Undead și Daybreakers , au găsit suficiente resurse de inspirație în scurta povestire „All You Zombies” a lui Robert A. Heinlein, publicată pe la sfârșitul anilor 50, pentru a îmbrăca o temă veche în câteva haine noi.

1413998973306

Avem una bucată organizație secretă care își trimite agenții antrenați de ei în diferite călătorii în timp cu scopul de a împiedica anumite infracțiuni majore. Unul dintre aceștia, interpretat de Ethan Hawke, se află într-o ultimă misiune înainte de a fi scos din circuit. Misiune care are loc undeva prin New York-ul anilor 70 și în care trebuie să prindă unul dintre delincvenții care i-au scăpat printre degete de fiecare dată. În timp ce lucrează sub acoperire, pe post de barman, întâlnește o persoană misterioasă, interpretată de Sarah Snook, care îl provoacă să-i asculte povestea de viață, una care îi va da peste cap agentului nostru toate socotelile, gândurile, planurile, percepțiile și, implicit, misiunea, iar nouă ne va împușca miliardele de neuroni cu celebra dilemă a cauzalității: „Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”, și cu referiri la celebrul simbol antic Uroborus și la mitul androginului, pentru că nu degeaba se numește Predestination.

Acum, dacă îi accepți fasoanele filosoficointelectuale (să zic așa) și dacă îl lași să-și facă jocul, vei concluziona că este un film genial, super-mega-extra ș.a.m.d. Dacă alegi totuși să nu-l privești ca un roboțel, vei observa că-i mai mult o fiță pseudointelectuală cu un scop bine definit încă de la început, acela de a impresiona. Este adevărat că-i un film care își poate permite să facă ce vrea el cu acțiunea pe motiv că-i s.f. și că are liber la imaginație, dar nici măcar în aceste condiții nu pot accept ignorarea stropului de logică elementară necesar oricărei producții, indiferent de gen/scop. Ăsta-i principalul defect pentru care nu m-a impresionat tot acest șiretlic cinematografic. Se putea mult mai bine. Chiar dacă aduce în discuție câteva chestii mai mult decât interesante și chiar dacă are doza aia de originalitate de care duc lipsă majoritatea filmelor din ziua de azi, să nu omitem faptul că nu se trece în niciun moment peste stadiul de arătat cu degetul.

Dincolo de povestea și de temele abordate, care rămân la aprecierea fiecăruia, pot spune că la celelalte capitole este un film cel puțin decent. Atmosfera este creată excelent pentru a-ți da tot timpul senzația aia de pericol iminent, regia surprinde destul de bine atât momentele cheie, cât și trăirile personajelor, iar cei doi actori sunt cât se poate de credibili, cu un plus pentru o Sarah Snook care are de dus în spate un rol …ciudățel (o să vedeți despre ce este vorba). Cu toate că nu-i ceva relevant în cazul de față, trebuie spus și faptul că cele câteva efecte speciale sunt old school din lipsa unui buget care să permită mai mult pe această parte.

Concluzie: Predestination este cu siguranță un film de văzut, printre cele mai captivante ale anului, dar faptul că îi lipsește logica elementară îl împiedică să fie ceva mai mult decât o „distracție” de moment pentru neuroni.

Verdict:

65-sticky-notes4Trailer:

Sites: IMDb  Rotten Tomatoes  Metacritic  Cinemagia  CinemaRX