grand-pianoÎnainte de vizionare am avut de ales între a lua în serios părerea majorității publicului care spunea că este un film slăbuț, cel mult acceptabil, sau a le da crezare criticilor care îl recomandau fie ca pe un film cu atmosferă hitchcockiană, fie ca pe un thriller de nivelul lui Phone Booth. Din păcate am mers pe mâna specialiștilor și mi-am mai luat peste ochi una bucată thriller submediocru de care aș fi preferat să mă feresc. În plus, este o jignire pentru Hitchcock și Schumacher să le compari producțiile cu așa ceva. Damn, și plotul chiar nu suna rău deloc.

În urmă cu cinci ani faimosul pianist Tom Selznick (Elijah Wood) se făcea de râs pe scenă sufocându-se în timp ce încerca să interpreteze cea mai grea piesă de pian din lume, “La Cinquette”, compusă de Patrick Godureaux, eveniment care l-a marcat psihic și l-a ținut departe de scenă. Acum, i se ivește ocazia de a-și învinge emoțiile și de a-și lua revanșa în fața publicului interpretând piesa chiar pe pianul compozitorului. De parcă tracul nu era suficient de mare, în ecuație mai intervine și un privitor misterios care îl amenință că la prima notă greșită poate să-și ia adio și de la viață și de la nevastă.

La început totul pare cu bun simț, în sensul că Tom nu poate să înghită o astfel de gălușcă până nu i se oferă dovezi concrete că totu-i pe bune și că nu este doar o glumă proastă. După aceea însă, toată credibilitatea se scurge încet și sigur, iar suspansul pe care trebuia să-l aibă se dovedește a fi mai mult o comedie proastă. Multifuncționalitatea de care dă dovadă Tom, felul în care se comportă pe scenă și mai ales improvizațiile pe care le face, sunt de un penibil alarmant, iar misteriosul asasin nu dă deloc impresia că ar fi cu adevărat periculos pentru pianist sau pentru soția sa, ba chiar dă dovadă de neputință atunci când prada nu-i ascultătoare, chiar dacă scenariul scapă prin fundal și vreo două cadavre, așa…de dragul divertismentului. Motivația, singurul element care m-a ținut până aproape de final, este de o simplitate enervantă, ba chiar absurdă în condițiile în care, să fim serioși, în secolul 21 chiar nu pot să cred că asta era singura șansă de a se obține acel „ceva” (nu dau spoilere că poate mai sunt curioși care n-au ce face cu timpul lor) 🙂 .

grand pianoFilmul nu jignește doar inteligența sau experiența unui cinefil care știe bine cu ce se mănâncă un thriller, ci și cultura sa legată de un concert de muzică clasică. Nu trebuie să fii mare cunoscător ca să-ți dai seama cât de fals este creat tot peisajul. Pianul mai avea puțin și ajungea în clădirea de lângă, distanța dintre el și orchestră fiind imensă, Tom butoanează nestingherit telefonul și defilează pe acolo ca la el acasă, laserul lunetei se plimbă printr-o sală întunecată ca și cum spectatorii ar fi orbi, se țin și speech-uri, se fac elogii, totul culminând cu o încăierare la care nimeni nu se bagă 🙂 .

La o așa poveste și la o astfel de punere în scenă nu prea îți mai vine să te iei și de actori, dar trebuie. Pe Elijah Wood ori de câte ori îl vezi te aștepți să care un inel după el și să fie atacat de un Gollum răzbunător, iar John Cusack este de câțiva ani un fel de Nicolas Cage 2, ar juca orice și oricât dacă este plătit.

Concluzie: Singura consolare după vizionarea lui Grand Piano este aceea că ai văzut altele mult mai slabe la viața ta.

Verdict:

45-sticky-notes1Trailer:

Official Site: http://www.magnetreleasing.com/grandpiano/

Sites: IMDb  Rotten Tomatoes  Metacritic  Cinemagia  CinemaRX