355626Încet-încet ne apropiem de sfârşitul anului,  o bună ocazie de a trage linia cu bune, cu rele, peste 2013, dar şi de a privi cu încredere şi speranţă către un 2014 cinematografic cât se poate de interesant.

Cu acest din urmă prilej, am pregătit o serie de trei articole prin care vom detalia cele mai aşteptate 33 de filme ale anului viitor în România, din punct de vedere al numărului de spectatori previzionaţi de trei dintre cei mai buni “prezicători” din România, şi anume Andrei aka El_KaPpa, Ştefan aka cameleonii şi Marius aka delfinaşu. Ca şi dovadă a priceperii lor avem rezultatele concursului RO BO 2013.

Cine nu a încercat să joace pe CinemaSX sau la RO Box Office-ul anual de pe CinemaRx, nu ştie cât de dificil este să obţii o acurateţe medie a predicţiilor de peste 80%, mai ales cu luni bune înainte de debut când nu ştii cum va evolua piaţa, cum se va orienta publicul către premierele de succes sau înspre surprize, câte proiecţii va avea fiecare film în parte săptămână de săptămână, cum îşi vor schimba data lansării ş.a.m.d.

Care este însă reţeta unui succes de casă în România ? Dacă ne uităm peste ultimii 20 de ani, putem observa cu uşurinţă că românii sunt mari consumatori de SF-uri, de filme de acţiune, apreciază comediile mai mult sau mai puţin romantice şi filmele de animaţie. Spectatorii români merg de obicei la sigur, înghesuindu-se la filmele pe care le aşteptau de mult timp sau la cele la care au avut habar despre ce este vorba, astfel că sequel-urile, prequel-urile, remake-urile, spin-off-urile şi ecranizările sunt printre cele preferate de concetăţenii noştri. De asemenea, o distribuţie cunoscută, un trailer foarte apreciat sau un regizor cu renume, cântăresc mult atunci când românii aleg să vizioneze un film.

Pentru început merită să vedem într-o ordine alfabetică ce filme nu au prins lista finală, dar au şanse să fie printre cele mai vizionate 20-30 de filme ale anului viitor în România, bineînţeles, după numărul total de spectatori strânşi în sala de cinema:

12 Years a Slave, American Hustle, Big Hero 6, The Book of Life

Dracula Untold, Fury, Grudge Match, Happy Smekday!, Hercules: The Thracian Wars

I. Frankenstein, Jack Ryan: Shadow Recruit, Jupiter Ascending, Mr. Peabody & Sherman

Teenage Mutant Ninja Turtles, Non-Stop, Planes: Fire & Rescue, Resident Evil 6

Saving Mr. Banks, Sex Tape, The Judge, The Lego Movie aka Lego: The Piece of Resistance

The Maze Runner, The Monuments Men, Transcendence.

Până să trecem la lista noastră, trebuie să vă aducem la cunoştinţă care a fost modalitatea de includere în top. Noi, cei “3 guru” ai predicţiilor 🙂 , am postat independent unul de celălalt cifre reprezentând numărul de spectatori (în mii) estimaţi pentru fiecare film ce are o dată fixă sau necunoscută încă pentru 2014. Astfel, s-a creat o medie, în funcţie de care am ordonat toate filmele luate în calcul şi au rezultat fix 33 de filme care au şanse să prindă la publicul autohton atât de bine încât să depăşească bariera minimă de 100 000 de spectatori pentru a putea fi considerat un potenţial blockbuster.

De altfel, după cel de-al treilea articol, vă vom invita la un mic concurs-surpriză cu premii atractive, dedicat celor care cred că se vor descurca mai bine decât noi, dar şi celor care vor să-şi testeze cunoştinţele, intuiţia şi, nu în ultimul rând, norocul 🙂

Şi acum să trecem la lista celor 33, astăzi aruncând o privire peste primele 11! Filmele sunt ordonate în funcţie de data lansării acestora în România, cu specificaţia că primele patru din acest articol încă nu au o dată de lansare fixată, așa că am decis să le punem înainte.

movies_sin_city_2_teaser_posterSin City: A Dame to Kill For

Data lansării în România: 2014

De ce va avea succes:

Este un sequel mult aşteptat, care s-a tot amânat de la an la an şi sperăm să nu primim o nouă veste proastă, nu de alta dar în 2015 s-ar împlini exact 10 ani de la prima parte, lucru care nu va fi deloc în favoarea lui. Pe lângă vechea distribuţie, avem parte de această dată, printre alţii, de Eva Green, Lady Gaga şi Joseph Gordon-Levitt.

Pedigree sau filme similare:

Frank Miller’s Sin City (2005) – 18.034

Preţ CSX: 83.292 (spectatori estimaţi în total, la ora scrierii articolului)

565 Step Up 5

Data lansării în România: 2014

De ce va avea succes:

Românii iubesc dansul, cu atât mai mult când vine vorba de un film din această îndrăgită serie, astfel că şi acest sequel apreciem că va stârni interesul şi va fi destul de vizionat.

Pedigree sau filme similare:

Step Up 3D (2010) – 115.666

Step Up Revolution (2012) – 80.800

Preţ CSX: 130.810

dumb-and-dumber-2Dumb and Dumber To

Data lansării în România: 2014

De ce va avea succes:

Reuniunea după exact 20 de ani a duo-ului Jim Carrey si Jeff Daniels, sub bagheta magică a fraţilor Farrelly, cu siguranţă va atrage mulţi spectatori nostalgici sau pur şi simplu fani ai actorului cu o mie de feţe care anunță o revenire spectaculoasă la genul de rol care l-a consacrat.

Pedigree sau filme similare:

American Reunion (2012) – 178.761

Preţ CSX: 100.000

936full-the-hunger-games -mockingjay----part-1-posterThe Hunger Games: Mockingjay – Part 1

Data lansării în România: noiembrie 2014

De ce va avea succes:

Primele două filme au fost vizionate de peste 100.000 de spectatori şi strânge din ce în ce mai mulţi fani de la o zi la alta, astfel că acest sequel nu avea cum să lipsească dintr-un asemenea top.

Pedigree sau filme similare:

Harry Potter and the Deathly Hallows: Part I (2010) – 126.755

The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 1 (2011) – 214.235

The Hunger Games (2012) – 106.851

The Hunger Games: Catching Fire (2013) – 101.755 (2 saptamani)

Preţ CSX: 123.150

the-wolf-of-wall-street-246178l-imagineThe Wolf of Wall Street

Data lansării în România: 10.01.2014Trailer

De ce va avea succes:

După Gangs of New York, The Aviator, The Departed şi Shutter Island, avem parte de a cincea colaborare dintre Leonardo DiCaprio şi Martin Scorsese, o nouă producţie cu şanse la Oscar. Având în vedere succesul obţinut cu The Great Gatsby, ne este greu să credem că fanii si fanele lui Leo vor sta deoparte, deşi acest film nu este o dramă romantică şi este posibil să fie interzis sub 18 ani.

Pedigree sau filme similare:

The Aviator (2005) – 27.773

The Departed (2006) – 31.754

Shutter Island (2010) – 87.831

The Great Gatsby (2013) – 163.359

Preţ CSX: 68.394

robocop-609795lRoboCop

Data lansării în România: 07.02.2014Trailer

De ce va avea succes:

Un nou remake pe care nu ni l-am dorit, întrucât apreciem cu toţii  clasicul lui Paul Verhoeven din 1987, dar cum spectatorii de pe plaiurile mioritice sunt pe de-o parte nostalgici şi pe de altă parte avizi după filme SF şi efecte speciale, l-am inclus în acest top. Deşi nu credem că se va putea compara cu originalul, noi sperăm să se ridice la calitatea unui Dredd, dar să fie vizionat precum Total Recall din 2012.

Pedigree sau filme similare:

Dredd (2012) – 14.015

Total Recall (2012) – 94.723

Preţ CSX: 116.040

Pompeii_1377649233Pompeii

Data lansării în România: 21.02.2014Trailer

De ce va avea succes:

Paul W.S. Anderson (responsabil cu seria Resident Evil), Emily Browning, luptele dintre gladiatori, Vezuviul şi efectele speciale sunt principalele puncte de atracţie ale acestei producţii destul de curajoase. Garantăm că trailerul nu îi va lăsa indiferenţi pe spectatorii care îl vor vedea în sala de cinema şi de aici până la curiozitate este un singur pas. Este posibil să fie şi recomandat mai departe dacă scenariul va fi cât de cât decent.

Pedigree sau filme similare:

Gladiator (2000) – 205.680

King Arthur (2004) – 61.333

The Last Legion (2007) – 12.988

300 (2007) – 71,242

Agora (2010) – 21.686

The Eagle (2011) – 23.495

Preţ CSX: 80.403

300-rise-of-an-empire-186038l-imagine300: Rise of an Empire

Data lansării în România: 07.03.2014Trailer

De ce va avea succes:

Un nou sequel ne-necesar şi la mare distanţă de prima parte. Au trecut 8 ani de la primul succes de box-office al lui Gerard Butler şi Zack Snyder. De data asta unul va avea o apariţie cameo, iar celălalt a rămas pe post de producător şi co-scenarist. Un regizor cvasi-necunoscut şi o amânare de un an este posibil să cântărească mai mult decât prezenţa senzualei Eva Green, însă la americani, nu şi la noi, unde nu vor conta astfel de detalii și lumea va merge cu siguranță să vadă un nou 300 cu gândul la efecte speciale și multă acțiune.

Pedigree sau filme similare:

300 (2007) – 71.242

Clash of the Titans (2010) – 146.721

Wrath of the Titans (2012) – 143.886

Preţ CSX: 45.004

need-for-speed-316080l-175x0-w-be0ba645Need for Speed

Data lansării în România: 14.03.2014Trailer

De ce va avea succes:

Este ecranizarea unui joc video de mare succes şi la noi, în plus românii caută adrenalină, organizează şi fac curse de maşini. Faptul că Fast & Furious 7 este foarte posibil să se amâne până înspre sfârşitul anului viitor sau poate chiar în 2015, constituie un avantaj de care va beneficia exact acest film.

Pedigree sau filme similare:

Fast and Furious 4 (2009) – 91.038

Fast Five (2011) – 186.291

Preţ CSX: 132.840

divergent-318089lDivergent

Data lansării în România: 21.03.2014Trailer

De ce va avea succes:

O altă viitoare realitate distopică, o nouă ecranizare după un roman bestseller, în genul lui The Hunger Games şi The Maze Runner, care au provocat o nebunie în rândul adolescenţilor.

Pedigree sau filme similare:

Twilight (2009) – 61.315

The Hunger Games (2012) – 106.851

Preţ CSX: 100.530

noah-Noah

Data lansării în România: 28.03.2014  – Trailer

De ce va avea succes:

Russell Crowe, Darren Aronofsky, Emma Watson, Logan Lerman, Jennifer Connelly şi nu în ultimul rând Anthony Hopkins, efectele speciale şi muzica lui Clint Mansell.

Pedigree sau filme similare:

Robin Hood (2010) – 138.633

Preţ CSX: 151.060

.

Cam atât pentru azi. În partea a II-a, care va apărea în câteva zile, vom continua cu următoarele 11 filme din listă. Rămâneți aproape 🙂